Începând cu data de 10 octombrie 2024, Steven van Groningen este noul Președinte al Consiliului Director al Fundației OMV Petrom.

Steven van Groningen a făcut carieră în sistemul financiar bancar, iar timp de 20 de ani a fost Președintele Raiffeisen Bank România. A fost foarte activ în societatea civila cât și în structurile profesionale: membru de Board și Președinte al Consiliul Investitorilor Străini, al Patronatului Bancar Român și al Confederației Patronale Concordia. Este un susținător al mai multor organizații neguvermentale: United Way România, United Way the Netherlandes, United Way Worldwide, Hospice Casa Speranței, Light into Europe.

El îi urmează, în această funcție, Anei Maria Mihăescu – președinta Fundației OMV Petrom de la înființarea acesteia până în august 2024. Ana Maria Mihăescu va continua să se implice în societatea civilă prin susţinerea de proiecte culturale şi de patrimoniu.

Lansată în aprilie 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate. Pentru fiecare dintre cele trei domenii, Fundația OMV Petrom investește resurse și expertiză în proiecte ample, cu impact real, având că obiectiv susținerea și dezvoltarea comunităților dezavantajate.

Împreună cu Consiliul Director, Steven van Groningen confirmă strategia Fundației OMV Petrom pentru următorii ani și susține proiectele care se concentrează pe: educația timpurie pentru a crește șansele tuturor copiilor de a atinge succesul în viață, reducerea mortalității infantile pentru a salva cât mai multe vieți aflate la început și a sprijini mamele, promovarea conservării biodiversității ariilor protejate și a educației de mediu pentru înțelegerea și relaționarea într-o manieră sustenabilă cu mediul înconjurător a tinerei generații.