Ministerul Energiei a lansat o nouă subvenție, destinată construirii de capacități de producție de energie regenerabilă, finanțată nerambursabil prin intermediul Fondului de Modernizare al UE și de care vor putea beneficia primăriile, unitățile militare, instituțiile publice, federațiile sportive, bisericile, universitățile și institutele de cercetare.
Este vorba de sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum. Bugetul total estimat al schemei de sprijin este de 500 milioane euro fără TVA, respectiv 595 milioane euro cu tot cu taxă.
Finanțarea se acordă pentru achiziționarea de instalații/echipamente noi pentru construirea de capacități noi de producție a energiei electrice din surse regenerabile, adică eoliene, solare sau hidro, respectiv pentru ″structurile strict aferente care fac obiectul proiectului de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro″.