Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat pe 12 iunie, la Mintia, că proiectul noii Termocentrale MASS este într-un stadiu avansat și că la finalul acestui an este posibil ca aici să fie produse primele cantități de energie electrică.
”Stadiul proiectului, pentru primul ciclu, a depășit 75% și ceea ce colegii noștri și prietenii noștri ne-au spus este că avem toate șansele ca, pe finalul acestui an, prima parte a acestui proiect să fie pusă în funcțiune, asta înseamnă undeva la 570 de megawați (MW), peste încă o lună va fi încă o turbină, deci vom depăși mia de MW, după care, undeva pe la jumătatea anului viitor, întreaga putere instalată să fie disponibilă”, a spus ministrul Energiei.
Sebastian Burduja s-a întâlnit la Mintia cu reprezentanții companiei MASS, care construiesc o nouă centrală electrică pe gaz, și a vizitat șantierul deschis pe amplasamentul fostei Termocentrale Mintia. ”Vreau ca toți românii să știe că ceea ce s-a întâmplat până astăzi, aici, este un miracol al tehnicii, este record după record, este cea mai mare centrală pe gaz din Europa – într-un singur loc, 1.734 de MW. Gândiți-vă că turbinele, generatoarele, transformatoarele sunt de dimensiuni record, iar provocările pentru transportarea lor au fost abordate în moduri, cum să vă spun, în premieră mondială – practic turbinele Siemens au fost demontate piesă cu piesă și reasamblate pe loc aici, în condiții de maximă dificultate”, a arătat Burduja.
Ministrul Energiei a mai arătat că noua termocentrală de la Mintia reprezintă un obiectiv de importanță națională, investiția de 1,4 miliarde de euro fiind apreciată ca, ”probabil”, cel mai important proiect energetic al țării din ultimii 20 de ani.
”Gândiți-vă că pentru România este o infrastructură de importanță națională – așa cum Guvernul a declarat-o, și, pe bună dreptate, e o investiție privată de 1,4 miliarde de euro. Este, probabil, cel mai important proiect energetic al țării din ultimele două decenii, cel puțin, și înseamnă pentru români șansa unor facturi mai mici, șansa unei energii mai sigure, șansa să valorificăm gazul din Marea Neagră, aici la noi, în țară, să producem energie electrică. Deci, toate acestea sunt vești foarte bune și le mulțumesc, încă o dată, tuturor celor care fac acest proiect posibil”, a mai spus Burduja.
În ceea ce privește proiectul de alimentare cu gaz al termocentralei, ministrul Energiei a menționat că există ”toate garanțiile” din partea conducerii Transgaz că magistrala ar putea fi gata în luna octombrie, ceea ce va asigura o sincronizare cu momentul punerii în funcțiune a primei turbine. AGERPRES