Vârsta medie a unui fermier european este, în prezent, de 57 de ani, iar aceste date statistice au șocat Comisia Europeană, care a prezentat marți o strategie de extindere a sprijinului pentru tinerii fermieri de pe continent, transmite AFP.
‘Dorim ca fiecare tânăr care visează să intre în agricultură să vadă o cale reală de urmat, cu mai puține obstacole și un sprijin mai mare’, a argumentat comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen.
Pentru Bruxelles, aceasta este o chestiune de suveranitate alimentară. Fără o reînnoire generațională, UE se teme că sectorul agricol va avea de suferit.
În această nouă strategie, Comisia recomandă statelor membre să investească cel puțin 6% din fondurile Politicii Agricole Comune (PAC) pentru a sprijini fermierii sub 40 de ani, față de aproximativ 3% anterior. Executivul european enumeră, de asemenea, o serie de măsuri pe care le recomandă statelor membre pentru tinerii fermieri: scutiri de impozite, subvenții pentru achiziționarea de ferme de până la 300.000 de euro și alte măsuri dedicate.
În plus, Bruxelles-ul dorește să încurajeze transferul de ștafetă între generații. Începând din 2032, fermierii care au atins vârsta de pensionare și primesc o pensie nu vor mai primi plăți europene directe, în ideea de a-i încuraja pe fermierii mai în vârstă să se pensioneze. Comisia dorește, de asemenea, să extindă programele Erasmus pentru a permite tinerilor să descopere ferme din străinătate sau alte practici inovatoare, cum ar fi agroturismul. AGERPRES