„Prețul la pompă a ajuns sub prețul la care începuseră scumpirile. Din ce am văzut astăzi, trecând pe lângă o stație de carburanți, am văzut parcă 7,70 lei – prețul benzinei, sub 7,80 cât era înainte”, a declarat pe 3 august ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Referindu-se la măsura compensării cu 50 de bani la carburanți, ministrul Energiei susține că firmele au redus prețurile, chiar dacă era o măsură voluntară.

„Companiile au accesat voluntar, este o măsură voluntară și s-a văzut că acest parteneriat Guvern-industrie a funcționat și prețurile au scăzut. Și în momentul în care au scăzut și cotațiile au scăzut și prețurile la pompă”, a spus Popescu.

Acesta nu a dorit să facă alte estimări privind evoluția prețurilor în perioada următoare.

„Nu aș vrea să fac predicții și nimeni nu poate face predicții într-o piață foarte volatilă. Vă pot spune că doar din analize am observat o scădere a cererii de petrol, dar asta poate fi pe termen scurt, nu poate fi estimat”, a mai spus ministrul Energiei.