Decarbonarea nu se poate face fără energie nucleară, a declarat ministrul Energiei Virgil Popescu, la Simpozionul Român al Energiei – SIREN 2021.

Acesta a spus: “Dacă vrem să avem o decarbonare și să avem emisii reduse de CO2, nu putem să o facem doar cu energie regenerabilă, chiar dacă o să avem și capacități de stocare. (…) Nu putem avea un sistem energetic robust uitându-ne dacă bate vântul sau dacă nu bate. De aceea am spus că decarbonarea nu se poate face fără energie nucleară. Energia nucleară produce în bandă, nu are emisii de CO2 și mă bucur că a fost acceptată în regulamentul TEN-E producția de hidrogen din surse low- carbon, inclusiv energie nucleară, în așa fel încât când vorbim de decarbonarea gazului natural în amestec cu hidrogen să putem produce hidrogen în cantități foarte mari din energie nucleară”.

Hidrogenul este un combustibil al viitorului, se lucrează la standardizarea lui. În PNRR am negociat 400 de milioane de euro pentru rețele de distribuție a gazelor naturale în amestec cu până la 20% hidrogen, este un procent  suficient de mare. În momentul de față mai sunt rețele similare în Germania și în statele nordice și trebuie să ne gândim că, în momentul în care discutăm de decarbonare a gazului natural, hidrogenul este parte a acestei decarbonări, iar hidrogenul este parte a decarbonării nu numai în transportul de gaze naturale, a producerii de energie electrice, dar şi a industriei, a industriei de oţel sau a altora.

Toate aceste lucruri presupun nişte costuri foarte mari şi aici avem fondurile europene – Fondul de Modernizare, PNRR sunt instrumente financiare şi scheme de ajutor pe care le avem la dispoziţie. Aştept ca, prin negocierea Pachetului Fit for 55 şi operaţionalizarea acelui Fond Social European, România şi cetăţenii ei să beneficieze de o protecţie suplimentară pentru că orice Revoluţie Industrială aduce nişte costuri, iar pentru acestea românii şi cetăţenii europeni nu trebuie să sufere. Noi trebuie să ne asigurăm că putem împreună să asigurăm această tranziţie în aşa fel încît costul ei să nu se reflecte în buzunarele cetăţenilor.

Cred cu tărie că gazele din Marea Neagră vor fi scoase, pentru că este nevoie de gaz natural pentru a face tranziția de la cărbune la energie regenerabilă. Îmi doresc şi sunt convins că în 2026 acestea vor intra în sistemul național de transport.

În paralel, ne ocupăm să construim centrale de producție a energiei electrice pe gaz natural în amestec cu hidrogen, în așa fel încât să finalizăm investițiile într-un mod cât de cât simultan și gazul scos din Marea Neagră să fie consumat cât mai mult pe piața internă. Sunt optimist în privința negocierii între Romgaz şi Exxon și sunt la fel de optimist că în această sesiune parlamentară vom reuși cu o largă majoritate – mai mult decât majoritatea guvernamentală – să modificăm legea offshore, pentru ca anul viitor să se poate lua decizia de investiţie”.