Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus, într-un mesaj de sfârşit de an, că vrea ca România să fie independentă din punct de vedere energetic până în 2027. Virgil Popescu spune că 2022 a fost un an „foarte complicat”, care a început cu un război la frontierele României, care a indus o criză energetică fără precedent.

„Practic, anul 2022 putem spune că a fost un an nou de răscruce pe care cred că l-am trecut cu bine. Împreună cu partenerii europeni, împreună cu partenerii atlantici, cu Statele Unite ale Americii am reuşit să stabilizăm preţul energiei electrice, am reuşit să stabilizăm preţurile gazelor naturale şi să creem o predictibilitate a acestora până în 2025. Nu a fost uşor. A trebuit să ne adaptăm situaţiilor, a trebuit să facem modificări din mers, a trebuit să facem uneori chiar improvizaţii pentru că da, în momentul când ai un război la frontieră şi o criză foarte puternică, trebuie să te adaptezi din mers”, a spus ministrul.

Printre realizările acestui an, el a amintit faptul că în România există pentru prima dată un circuit integrat nuclear pentru producţia de energie electrică. „În această lună, după un întreg şir de acţiuni, practic societatea Nuclearelectrica a ajuns să deţină întreg ciclul nuclear al României, de la extracţia de uraniu, prin licenţele pe care le are la mina Tulgheş-Grinţieş, la procesarea acestuia, achiziţionând uzina de la Feldioara, fabrica de combustibil de la Piteşti şi producţia electrică de la Cernavodă, îi dă Nuclearelectricii practic toate ingredientele să aibă în interior acest circuit integrat. Şi da, tot în acest an putem spune că am pus în linie dreaptă reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Aţi văzut anunţul partenerilor americani, a Băncii de Export a SUA, cu o finanţare de 3 miliarde de dolari pentru unităţile 3 şi 4. Şi da, am ales situl pentru reactoarele modulare la Doiceşti şi faza unu de începere a construcţiei reactorului modular de la Doiceşti a început”, a mai spus Virgil Popescu.

El susţine că din 2026 România va deveni independentă din punct de vedere al gazelor naturale. „Tot în acest an, Romgaz a cumpărat partea Exxon din Neptune Deep şi România se securizează practic din punct de vedere al gazelor naturale. Începând cu sfârşitul anului 2026 România va deveni independentă energetic şi din punct de vedere al gazului natural. Vom produce mai mult decât putem consuma”, a precizat Popescu.

El a mai amintit că în acest an a fost „salvat de la faliment Complexul Energetic Oltenia”, iar energia regenerabilă practic a căpătat o nouă importanţă. „Am lansat call-ul de proiecte pentru energie regenerabilă. Vrem ca, până în 2026, să avem 7 gigawaţi de energie regenerabilă. Vrem practic ca, până în 2027, să fim independenţi din punct de vedere energetic. Practic asta ne dorim”, a spus ministrul Energiei.