Avem nevoie de gaze naturale, chiar dacă folosim biometan sau hidrogen şi, dacă vrem să reducem emisiile la nivel european şi să fim mai puţin dependenţi, trebuie să diminuăm importurile, nu producţia, a declarat Volker Raffel, director general E.ON România.
„Nu este o competiţie dintre sectoare. Avem nevoie de gaze naturale chiar dacă folosim biometanul, chiar dacă folosim hidrogenul. Dacă vrem să reducem emisiile la nivel european, dacă vrem să fim mai puţin dependenţi, trebuie să reducem importurile, dar nu trebuie să reducem producţia de gaze naturale în Uniunea Europeană. Avem suficient loc pentru aceste gaze, chiar dacă folosim biometanul”, a spus Volker Raffel la Romanian International Gas Conference – RIGC 2023.
El a subliniat că în România nu trebuie să se facă investiţii în infrastructuri paralele, pentru că ar fi prea scump pentru consumatorul final, şi că ar trebui luată decizia unde se va face încălzirea cu gaze naturale, unde cu termoficare şi unde cu pompe de căldură.
„Nu putem să plătim trei infrastructuri paralele. Încă văd abordarea prea ideologică şi nu suficient de pragmatică şi la nivel european. Se mai spune finanţăm gazoducte de gaze naturale dacă folosiţi de la început sută la sută din volum doar hidrogen. Asta înseamnă să construim gazoducte noi pentru hidrogen şi după 10-20 de ani să nu mai folosim reţelele deja existente de gaze naturale. Aşa ceva nu face sens. Avem nevoie să luăm împreună decizia cum ne încălzim şi această decizie trebuie luată împreună la nivel naţional. Şi, împreună, şi producători, şi reglementatorul, şi sectorul privat putem să găsim soluţii potrivite şi pentru România”, a afirmat CEO-ul E.ON România.
El a menţionat că, în Germania, pentru a nu mai fi importate multe gaze naturale, a început mai repede dezvoltarea sectorului de hidrogen şi a celui de biometan, iniţial cu câteva proiecte mici, care ulterior au fost dezvoltate, ajungându-se la un ecosistem unde se folosesc împreună gazele naturale, biometanul şi hidrogenul. De altfel, compania a demarat şi în România un proiect pilot şi deja distribuie hidrogen în o parte din reţeaua pe care o operează.
Pe de altă parte, el a atras atenţia că, dacă nu se mai doreşte utilizarea gazelor în cantităţi mari în Germania şi se merge pe pompe de căldură, pe panouri fotovoltaice, la care se adaugă şi staţiile de încărcare de maşini electrice, atunci vor fi necesare mult mai multe investiţii în reţele, în viitor.
„La nivel european se vede cum investim în reţelele electrice, în toate regiunile unde operăm reţelele, dublând şi triplând sumele de investiţii în reţelele de electricitate. Dar avem nevoie să investim şi în reţelele de gaze naturale. (…) Investim mult mai mult decât am investit în anii trecuţi, pentru că tranziţia energetică se întâmplă azi, deja. Nu mai putem să aşteptăm”, a punctat Volker Raffel. AGERPRES