România a înregistrat în primul semestru din 2024 o creştere a volumului tranzacţiilor imobiliare de 131%, până la 418 milioane de euro, cel mai mare avans din Europa Centrală şi de Est (ECE), evoluţie care a plasat-o pe poziţia a treia în regiune, după Polonia şi Cehia, devansând Ungaria şi Slovacia, arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Tranzacţiile cu proprietăţi de retail şi cele cu proiecte industriale au fost motorul pieţei locale, reprezentând 90% din volumul total, în timp ce birourile au avut o pondere de doar 4%.
La nivel regional (România, Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia), volumul tranzacţionat în primul semestru a fost de 3,26 miliarde de euro, în creştere cu 40% comparativ cu perioada corespunzătoare din anul anterior. Polonia a avut o creştere de 113%, în timp ce piaţa din Cehia a înregistrat un avans de 19%. În schimb, Ungaria a consemnat o scădere de circa 33% a tranzacţiilor cu proprietăţi generatoare de venituri, iar în Slovacia reducerea a fost şi mai accentuată, de 73%.
În România, în primul semestru al anului au fost consemnate 38 de tranzacţii, comparativ cu 17 în S1 2023, conform datelor centralizate în raportul Romania Investment Marketbeat, lansat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
În plus, S1 2024 a fost cel mai dinamic prim semestru din 2017, în condiţiile în care cea de-a doua jumătate a anului este, de obicei, mai activă în ceea ce priveşte tranzacţiile.
„Anul 2024 marchează o revenire a interesului investitorilor pentru active imobiliare pe piaţa locală, remarcându-se o activitate crescută mai ales din partea jucătorilor deja prezenţi în România. Perspectivele pentru a doua jumătate a anului rămân pozitive, pe fondul relaxării condiţiilor de finanţare şi al stabilizării preţurilor, urmând a fi închise alte tranzacţii semnificative în special pe segmentele de retail şi birouri. Per total, volumul tranzacţionat este de aşteptat să revină la media de circa un miliard de euro, specifică pieţei locale în ultimul deceniu”, a declarat Cristi Moga, head of Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox.
Sectorul de retail a atras 47% din volumul investiţional, în timp ce sectorul logistic a avut o cotă de 43%. Sectorul hotelier şi cel de birouri au avut cote de 6%, respectiv 4%.
Cea mai mare tranzacţie încheiată în perioada analizată a fost achiziţia de către CTP a unui portofoliu care cuprinde şase parcuri industriale şi logistice de la Globalworth (267.900 mp GLA) pentru 168 milioane euro. O altă achiziţie importantă finalizată în primul semestru a fost parafată de WDP, grupul belgian preluând proiectul Expo Market Doraly de lângă Bucureşti pentru aproximativ 90 milioane euro. Randamentele de referinţă au fost stabile pe toate segmentele în primul semestru, doar proprietăţile industriale înregistând un avans de 10 puncte de bază comparativ cu sfârşitul anului 2023. Astfel, acestea variază între 7,25% pentru cele mai reprezentative clădiri de birouri şi centre comerciale şi 7,50% pentru parcuri industriale. AGERPRES