România se numără printre ţările UE unde rata de participare la educaţia timpurie a scăzut comparativ cu 2011. În plus, rata de înscriere între vârsta de 3 ani şi vârsta de începere a învăţământului obligatoriu este printre cele mai scăzute din Europa, semnificativ mai redusă decât media europeană, potrivit datelor Comisiei Europene. Fundaţia World Vision România şi Fundaţia OMV Petrom lansează proiectul „Start în educaţie”, cel mai amplu proiect dedicat preşcolarilor din România, care va cuprinde peste peste 60.000 de copii şi 10.000 de părinţi din 500 de comunităţi defavorizate. Valoarea totală a proiectului este de peste 2,7 milioane de euro.

O analiză preliminară realizată la nivelul beneficiarilor proiectului „Start în educaţie” arată că, deşi majoritatea părinţilor consideră că a merge la grădiniţă este important, unu din cinci părinţi cred că cei mici pot avea un parcurs educaţional bun şi fără să frecventeze grădiniţa. În plus, o treime dintre părinţi spun că principala provocare pe care o întâmpină în ceea ce priveşte frecventarea grădiniţei este lipsa banilor pentru cheltuieli (haine, masă, ghiozdan).

În ceea ce priveşte materialele specifice activităţilor pentru grădiniţă, 20% dintre copii primesc o carte de colorat sau creioane colorate o dată pe an sau chiar deloc, iar 25% dintre copiii de grădiniţă primesc de o jucărie nouă, în cel mai bun caz, o dată pe an, unii dintre ei chiar deloc. Legat de implicarea părinţilor în activităţile cu copiii, 36 % dintre aceştia desfăşoară rar sau doar uneori activităţi de tipul colorat, citit poveşti, jocuri educative sau alte activităţi specifice.

Conform datelor World Vision România, situaţia copiilor de vârstă preşcolară este extrem de gravă, mai ales în mediul rural, acolo unde copiii cu vârsta de grădiniţă muncesc în gospodărie în medie 1 h şi 20 minute (îngrijesc animale şi au alte responsabilităţi în casă). Din analizele realizate de World Vision România, majoritatea copiilor de vârstă preşcolară din mediul rural au acces la materiale educaţionale doar dacă frecventează grădiniţa sau le folosesc pe ale fraţilor mai mari care merg la şcoală.

Potrivit unui raport publicat recent de Fundaţia OMV Petrom, 95% dintre cadrele didactice susţin că există decalaje de dezvoltare între copiii care încep grădiniţa la 3 ani şi cei care sunt înscrişi mai târziu. În plus, educatorii susţin în procent de 100% că implicarea părinţilor în dezvoltarea copilului este esenţială. Cu toate acestea, realitatea din teren arată astfel: doar 54% dintre directori spun că procentul copiilor înscrişi la grădiniţă este de peste 90% în localitatea lor. În acelaşi timp, doar 68% dintre educatori spun că peste 90% dintre copiii înscrişi frecventează grădiniţa de cel puţin 4 ori pe săptămână.

„Start în educaţie” – cel mai amplu proiect pentru preşcolari din România

Pornind de la această realitate şi de la importanţa de necontestat a participării la o educaţie timpurie de calitate pentru dezvoltarea copilului, Fundaţia World Vision România şi Fundaţia OMV Petrom lansează cel mai mare proiect de educaţie timpurie din România – „Start în educaţie”. Proiectul vine în sprijinul a 60.000 copii cu vârste între 3-6 ani şi 10.000 de părinţi, selectaţi din 500 de comunităţi defavorizate, cu accent pe regiunile: Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia, Muntenia, Nord Est, Nord Vest.

„Pe lângă toate acţiunile menţionate, proiectul ‘Start în educaţie’ îşi propune să reunească la nivel naţional profesori, specialişti, părinţi, autorităţi locale, companii locale, instituţii academice şi societatea civilă pentru a reîntări mesajul cu privire la importanţa strategică a educaţiei timpurii pentru copii, în care părinţii sunt sprijiniţi să devină primii educatori ai copilului care dau startul experienţelor de învăţare timpurie de acasă şi în comunitate, urmând ca apoi la grădiniţă să devină parteneri educaţionali. Suntem extrem de recunoscători să avem alături de noi parteneri care înţeleg cât de importantă este educaţia timpurie, precum Fundaţia OMV Petrom. Suntem convinşi că împreună, prin acest proiect amplu, putem schimba real modul în care se face educaţie timpurie în România”.

Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România

Copiii din comunităţile vulnerabile selectate în program vor primi câte un „Ghiozdănel cu viitor” – un pachet cu resurse educaţionale realizat cu ajutorul experţilor în educaţie. „Ghiozdănel cu viitor” îi va ajuta pe copii să înveţe, să-şi exprime talentele şi să înţeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiţi de intrarea la şcoală. Toate produsele din ghiozdan răspund nevoilor de dezvoltare ale copiilor preşcolari: rechizite, carte şi caiet de lucru, materiale educative STEAM (Ştiinţa, Tehnologie, Inginerie, Arta şi Matematica), jocuri pentru dezvoltarea motricităţii şi produse de igienă personală. Părinţii vor putea găsi idei de activităţi şi sfaturi pentru utilizarea acestora pe canalul dedicat Youtube Start în Educaţie.

Tot în cadrul proiectului, 10.000 de părinţi de copii preşcolari vor participa la programul Şcoala părinţilor – ateliere de educaţie parentală, unde vor primi suport şi îndrumări valoroase de la experţi.

” ‘Start în educaţie’ este o iniţiativă complexă, care reuşeşte să ajungă la cel mai mare număr de preşcolari implicaţi vreodată într-un proiect în România. Fundaţia OMV Petrom şi partenerul său World Vision România au experienţa şi capacitatea de a le oferi beneficiarilor proiectului resurse şi formare pentru o educaţie timpurie de calitate, care îi pregăteşte pe copii pentru şcoală. Suntem siguri că ‘Ghiozdănel cu viitor’ va da startul experienţelor de învăţare timpurie de acasă pentru copiii şi părinţii cei mai vulnerabili.”

Ana Maria Mihăescu, preşedinte Fundaţia OMV Petrom